Sunday, May 14, 2017

Inainte de Las Vegas, a fost Galveston, Texas

Galveston a reprezentat prima mea vizita in Statele Unite ale Americii, tocmai in 2012. Dupa ce am petrecut noaptea intr-un hotel din Houston, oras din care n-am vazut mai mult decat drumul de la aeroport spre camera mea, m-am imbarcat pe vasul de croaziera Carnival Triumph, chiar din Galveston, TX. Asa a inceput cea mai lunga aventura a vietii mele de pana acum, ce a durat putin mai mult de 4 ani. Timp in care am vizitat aproape 50 de tari si in jur de 100 de orase pe 4 continente, si am stat cu bagajele mereu pregatite de plecare.

In cele 7 luni pe care le-am petrecut pe Triumph am oprit in Galveston o data sau de doua ori pe saptamana, fiind portul de imbarcare. Initial contractul meu era de 8 luni, insa un incendiu la bordul vasului m-a fortat sa plec cu o luna mai devreme. 

Incendiul s-a produs la 5 dimineata in camera motoarelor, nava pierzand astfel propulsia. Un fum negru si innecacios a invadat puturile lifturilor si primele 2 etaje ale vasului, iar pasagerii au trebuit sa fie evacuati. Din fericire pentru mine, eram la lucru atunci (tura de noapte a fost preferata mea pentru mult timp, pentru ca ziua eram liber si puteam sa vizitez; era mai greu sa gasesc timp sa dorm, dar, vorba cantecului, I'll sleep when I'm dead) si am putut sa ma indrept usor spre statia mea de salvare, care era in apropiere. Cum cabina mea era cu cu un etaj sub nivelul marii si nu era indicat sa ma intorc acolo. Astfel lucrurile mele trebuiau sacrificate, insa compania incepuse deja plata pe card, asa ca macar economiile erau in siguranta. Dar, cu foarte multe eforturi, focul a fost izolat si stins in camera motoarelor, neinregistrandu-se victime. Spre deosebire de cazul Costei Concordia, foarte prezent in amintirea tuturor atunci. 

Au urmat 5 zile pe mare, 2 in care am plutit in deriva, noi nemaiavand propulsie, nici aer conditionat sau prea multa electricitate, cu o caldura tropicala afara (ne indreptam spre coasta insorita a Mexicului cand s-a intamplat accidentul) si o caldura umeda si sufocanta inauntru. Si 3 zile in care am fost trasi spre tarm, mai exact spre orasul Mobile, Alabama. That Sweet Home Alabama! Unde era foarte frig. De fapt era iarna. La vremea respectiva incendiul de pe Carnival Triumph a fost o stire acoperita de toate canalele de televiziune, cel putin in Statele Unite. 

Sa ne intoarcem in Galveston, insa. La inceput totul mi se parea ireal, ca si cum paseam printr-un vis. Dupa multi ani in care citisem despre America, in sfarsit am ajuns in The Promised Land. Intr-unfinal mi-am recapatat simturile si mi-am dat seama ca desi americanii aveau multe calitati, totusi filmele sunt filme. Adica si ei aveau temeri, suparari, dorinte neimplinite. Erau foarte umani, nu ca in filme. 

Printre calitati trebuie sa mentionez politetea si bunele maniere de care texanii astia dadeau dovada. Pe strazi si in magazine, de fiecare data cand imi intersectam drumul cu alta persoana, sau cand trebuia sa fac o mica miscare in lateral pentru a putea trece amandoi, de fiecare data mi se adresa un "Excuse me, Sir!". Si lipsa clasicelor formule "Thank you!", "Enjoy your day!", "Have a great day!", "See you next time!" etc in discutiile cu vanzatorii era de neconceput. In autocare se cobora doar organizat: intai cei din prima banca, apoi urmatoarea, si tot asa, fara imbranceli. Nu puteai sa sari randul caci oamenii din jur iti aruncau priviri suparate, iar daca tu chiar insistai, iti si spuneau, ca sa intelegi. Buna-crestere era apreciata si incurajata aici, spre deosebire de alte locuri, atat din Romania cat si din Statele Unite. Recunosc ca intr-un asemenea mediu uneori ma simteam putin salbatic, insa am incercat sa ma cizelez pe cat posibil. 

Vasele de croaziera care pleaca din Galveston au cele mai profitabile croaziere, cele mai putine incidente datorate alcoolului, si pasagerii care fac cele mai putine plangeri, adica fac o plangere doar cand au o problema reala. De fiecare data cand se face o plangere acel pasager primeste ceva pe gratis din partea conducerii, asa ca multe probleme sunt imaginare pe alte vase. Galveston si Texas sunt intr-adevar un loc mai special, dupa cum aveam sa aflu mai tarziu (in Miami, de exemplu, nimeni nu vorbeste engleza).

Galveston a fost mereu mai deosebit. Inainte de descoperirea Americii de catre europeni, aici se pare ca locuia o populatie bastinasa de canibali, una din putinele, daca nu chiar singura din cele doua Americi. (Sacrificii umane au existat pe aceste continente, chiar cele mai mari inregistrate vreodata. Civilizatia Inca, de exemplu, din America de Sud, de pe teritoriul actual al statului Peru, si-a gasit sfarsitul tocmai datorita lor. Dupa fiecare victorie militara trebuiau aduse ofrande zeilor prin sacrificii umane, si cu cat victoria era mai mare, cu atat sacrficiul trebuia sa fie mai mare. Si pe masura ce Imperiul Inca se extindea, numarul tot mai mare de oameni ce trebuiau sa isi piarda viata in aceste ritualuri sangeroase a devenit imposibil de sustinut de populatie.) 

Iar mai apoi, in Galveston si-a avut sediul celebrul pirat francez Jean Laffite, cel mai cunoscut din istoria Amercii de Nord. 

Faptul ca Galveston este o insula si e oarecum rupt de continent a contribuit cu siguranta la singularitatea si originalitatea lui. Insula are 40 km lungime si 5 km latime, in cel mai lat punct. In prezent aici locuiesc in jur de 50,000 de oameni. Nu foarte multi. Si totusi spre sfarsitul sec al XIX-lea si inceputul sec XX acesta devenise centrul distractiei si al jocurilor de noroc din America. Feriti de bratul legii de un petec de apa, interlopii vremii au gasit o zona unde puteau sa isi dezvolte o industrie pe placul lor, exact cum s-a intamplat cu acel loc al pierzaniei din desert, multi ani mai tarziu, numit Las Vegas. Nu doar jocurile de noroc erau legale aici ci si barurile deschise pana dimineata si vinderea alcoolului in magazine. Atunci i se zicea The Free State of Galveston, iar pentru oamenii crescuti aici vizitele pe continent erau un soc. Sursele abunda de marturii de tineri trimisi la scoala sau care au incercat sa isi caute de lucru in Texas si regulile intalnite acolo erau ca o camasa de forta pe care multi nu au suportat-o, intorcandu-se inapoi in Galveston. 


The Free State of Galveston a fost perioada de maxima inflorire a orasului. Orasul avea 13 hoteluri, 3 sali de concerte si o sala de opera. In magazine puteai gasi covoare englezesti, portelanuri importate din Franta, vinuri si coniac. Si chiar iti puteai cumpara un pian produs in Germania din lemn de palisandru, arbore ce se gaseste in America de Sud. Doar in 1858, locuitorii din Galveston au cumparat 23 de asemenea instrumente.  Galveston a avut primul sistem de iluminat public cu gaz, primul sistem de iluminat public electric, primul telefon, primul spital, prima firma de avocatura, primul sindicat, primul teren de golf si, cum zice Gary Cartwright, name any business or institution or invention and Galveston probably had the first in Texas. 


Tot din Galveston vine si primul campion mondial de box de culoare in 1908, in persoana lui Jack Johnson. Muncitor cu ziua pe docurile din port, Johnson a ajuns boxer printr-o intamplare. A fost un inlocuitor de ultim moment intr-un meci dintre 2 profesionisti. Unul, campionul din Galveston, de profesie sofer de tramvai, iar celalalt un "greu" de reputatie nationala, pe nume Joe Choynski. Se spune atunci cand campionul national a ajuns in port si s-a afisat multimii, campionul din Galveston s-a inspaimantat atat de tare incat a fugit de pe insula cu exact acelasi feribot care il adusese pe adversarul sau. 


Tanarul Johnson a fost singura optiune a organizatorului in acel moment, cum isi creease un oarecare nume printre dockeri in luptele ilegale de acolo. Fara nicio experienta si niciun antrenament de box, Johnson a incercat sa opuna rezistenta in primele 2 runde, dupa care a abandonat. Meciul a fost intrerupt de politie, cum meciurile de box fusesera declarate ilegale cativa ani mai inainte, iar cei 2 boxeri au fost incarcerati timp de catva saptamani. Mai-marii orasului, prezenti in public, au scapat insa. Atat de grea le-a a fost pedeapsa, incat cei 2 sportivi faceau lupte demonstrative pentru gardieni zilnic, in ceea ce semana mai mult cu o sedere la hotel, decat pedeapsa cu inchisoarea. Se pare ca in acele zile Johnson a invatat cum sa boxeze de la Choynski. Iar cativa ani mai tarziu Jack Johnson era campion mondial la box. Comportamentul sau dupa aceea insa, considerat scandalos, a avut grija ca niciun boxer negru sa nu mai aiba sansa unui meci pentru titlu timp de foarte multi ani.

Povestea lui Jack Johnson a revenit in actualitate in ultimii ani, odata cu publicarea cartii Unforgivable Blackness: The Rise and Fall of Jack Johnson, in 2006. E o poveste despre rasism, prejudecati sociale, aroganta. Intre timp s-a realizat si un film documentar cu acelasi nume. Jack Johnson a plecat din Galveston si nu s-a mai intors niciodata. Durerea abuzurilor indurate aici era prea mare. Insa nici cei din Galveston nu l-au regretat, declarandu-l persona non grata. 


Prohibitia din ani '30 a incheiat perioada Free State. Dar apoi poate ca oricum s-ar fi incheiat. Cat de mult s-ar fi putut extinde? Spatiul pe o insula este totusi limitat. Cum observa Gary Cartwright, all those who had big plans failed here; Galveston was not a place where you could think big.


Astazi, Galveston inca pastreaza ceva din imaginea acelor vremuri. Insa e o frumusete decazuta. Din discutii cu locuitorii, am inteles ca terminalul pentru navele de croaziera este cea mai mare sursa de venit constant pentru insula. Mai sunt cateva complexe industriale unde iti poti gasi o slujba, insa platesc doar salariul minim. In rest, numai job-uri sezoniere. Iar lipsa afluentei se vede cu ochiul liber: cladirile luxoase de altadata nu mai sunt atat de bine ingrijite, iar in fata lor masinile sunt departe de ultimul racnet. Poate ca aici se incheie povestea insulei. Sau nu?



Resedinta familiei Moody, una din cele 3 familii istorice ale orasului






Sediul companiei de asigurari ANICO, fondata de William Lewis Moody Jr, in 1905.
Este singura cladire de tip zgarie-nori din Galveston.



The Strand, strada centrului istoric al orasului.
















Genul de masini agreat de texani.












Strada in zona rezidentiala.






Parcul de distractii Pleasure Pier






















Hotelul Galvez, construit in 1911. Astazi este inca deschis si face parte din patrimoniul cladirilor istorice din SUA.







In muzeul platformei petroliere Ocean Star.


Liceu O'Connel



Sunt multe confesiuni in Galveston.


Intrarea in biblioteca.
Plaja vazuta de pe Pleasure Pier.




"We are all fighting something." - Renzo Gracie

Mardi Grass in Galveston.

Friday, March 31, 2017

Barbados: Casa Rihannei

Barbados este o tara in Marea Caraibelor formata, in mod surprinzator in comparatie cu celelalte tari insulare de aici, dintr-o singura insula. Ea are 432 km2 si 280,000 de locuitori, fiind una din cele mai populate tari din lume. 

Nu se stie exact ce putere europeana a ajuns prima aici, insa primii care au colonizat insula au fost britanicii. Chiar si astazi Barbados o pastreaza pe regina Marii Britanii ca sef simbolic al statului, desi si-au castigat independenta in 1966, devenind o democratie parlamentara.

Independenta a fost un succes, economia lor fiind in primele 60 din lume. Cam la nivelul Romaniei. Poate ca nu e mare lucru pentru noi, insa este mult mai bine decat tarile din jurul statului Barbados. De fapt, la ce sunt chiar inaintea Romaniei este la prevalenta coruptiei, Barbados fiind pe locul 17 in lume, la egalitate cu SUA, Irlanda si Hong Kong. Mult inaintea noastra. In cele doua continente Americane, doar Canada este in fata lor, SUA si Barbados fiind la egalitate pe locul 2. 

Eu am vizitat Bridgetown, capitala tarii. Localnicii ii spun simplu, Town. Din 2011 centrul istoric al orasului a intrat in patrimoniul mondial UNESCO. Nu mi-a fost dat sa vad niciodata un oras mare, capitala unui stat, complet gol, dand impresia ca e parasit, ca un oras fantoma. 

Noi opream aici duminica. Am inteles ca Barbados este faimoasa pentru plajele lor. Insa mie timpul imi permitea doar sa fac o plimbare de 5 minute pe jos pana in oras si sa petrec putin timp acolo. Si de fiecare data totul, toate magazinele, barurile, localurile cu deep fried chicken si supermarket-urile erau inchise si nici tipenie de om pe strazi. Se pare ca asta este obiceiul si legea in Barbados, duminica este zi de odihna, cum scrie in Biblie. 

Un singur bar era deschis, insa acolo proprietarul era american. Si am mai observat sali de jocuri pe calculator, cu chistoace de tigari pe jos. La fel ca in copilaria mea din anii '90. Salile erau tot inchise. 

Dupa cum probabil v-ati dat seama din titlu, in Barbados s-a nascut celebra Robyn Rihanna Fenty. La cate hit-uri a lansat, nu cred ca mai pot sa spun ceva nou despre ea. 

Insa am ramas foarte surprins sa vad cat de productiv a fost Barbados in domeniul muzical. Pe langa Rihanna, aici s-a nascut si un anume Mark Morrison, cunoscut in anii '90, si inainte sa intre la inchisoare, cu melodia Return of the Mack. 

Apoi, pe 1 ianuarie 1958, chiar in Bridgetown, s-a nascut Jospeh Saddler. Cunoscut ca Grandmaster Flash, el este probabil primul Disc Jockey de hip hop, asa cum stim noi ca arata un DJ de hip hop: cu scratch-uri si mix-uri live. Si, alaturi de The Furious Five, a fost un pioner al miscarii in anii '70, in South Bronx, New York City.  


Bine, ei erau singurii oameni de pe strazi.

Amiralul Nelson.

Cladirea Parlamentului (1)

Cladirea Parlamentului (2)
Constitution River, ce trece prin centrul orasului Bridgetown.

Chiar nu puteau sa pazeasca tunurile astea altceva?